anxietate

mă sugrumă din interior

or’ de câte or’ te privesc

și-apoi te-ating să mă asigur că ești din carne

simt cum mi se strânge tot corpul

cum inima, și stomacul, și intestinele,

și toate celelalte organe

se fac mici, mici,

atât de mici că nu simt c-ar mai exista

și c-aș mai fi în viață.

doar plutesc pe lângă tine

așteptând să dispar de tot

pentru că nu știu ce caut eu

lângă o sculptură atât de perfectă

nu știu cum pot să-ți simt pielea

cu degetele astea din fum.

și tot aștept ca cineva să tragă o linie roșie

și să-mi spună:

„gata, ți-a ajuns, tu nu meriți mai mult”

să vină, să sufle o dată,

și să facă întuneric

dar aș vrea să-mi explice înainte

de ce nu ne naștem mână în mână

și de ce ne găsim așa târziu cu noi înșine

e timp irosit, e stupid,

și nici nu ar strânge atât de tare

dacă am fi fost întregi de la început.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s