rămâi

când pleci
se dărâmă orașele construite din pașii noștri în mine.
visele-mi rămân sufocate sub cărămizi
care mă-neacă și mă fac să vomit viața.
nu mă mai privi. înainte să închizi ușa timpul îngheață
și nu mă lasă să îngheț și eu,
nu, pe mine mă zidește între ce-avem și ce nu vom avea
și mă obligă să văd cum pleci iar și iar,
cum eu sunt doar o secundă din timpul cu ea.

fluturii au noroc
că sunt frumoși și trăiesc puțin.
mie mi-ai luat tot când mi-ai atins mâna.
dar trăiesc mult, în fiecare zi mai multe vieți
și-n toate tu ești acolo.
minunate, și-aș vrea să nu mai deschid ochii,
să nu mai aud pașii,
să nu mai.

pleci

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s