ne-am dat viață

Cu chipul luminat de curcubeele idilice ale nimicului
mi-ai mângâiat adâncurile negre și aspre,
le-ai întins pe patul din camera de vară
și le-ai iubit până s-au îmblânzit.
Curățate au fost atunci de negură și de ceață,
îmbălsămate cu parfumul tău, îmbătate de atingerea ta,
odihnite pe vorbele-ți tacticoase,
care au topit orice microb al rațiunii.
Când degete sfioase mi-au atins șoldul am știut…
Am știut de-atunci că nemurirea nu există,
că fericirea nu e absolută și că nu din durere ni se trag lacrimile.
În schimb, minutele pe care le-ai ucis pe pielea mea,
bucuria fugitivă pe care mi-ai așternut-o pe buze
și lumina reflectată de ploile din ochii noștri
au dat naștere vieții, așa cum s-a vrut ea a fi lăsată de zei.
Iar tu știi, iubite, că viața asta ne-am dat-o unul altuia
la fel cum eu știu că cerul nu-i albastru și că stelele sunt iluzii
pe care nu o să le pot atinge vreodată.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s