Ultima scrisoare

Când ai plecat din sufletul meu, ai lăsat totul murdar în jur. Ai dărâmat pereții încrederii  și ți-ai tărăgănat bocancii înomoliți printre ruine, lăsându-mă  vulnerabilă și putrezită. Ai plecat fără să privești în urmă și fără a-mi lăsa ceva de care să mă agăț, aruncând bucăți din mine în toate locurile în care m-ai sărutat și m-ai iubit.  I le-ai lăsat lui să le adune, să-și anime spiritul jucăuș cu-un puzzle morbind. L-ai lăsat să reconstruiască o moartă, ca un fel de doctor Frankenstein al inimilor frânte, iar el a căutat cu răbdare și determinare fiecare bucată din mine. După ce s-a luptat cu monștrii din trecutul meu și le-a găsit pe toate, a încercat să pună piesele cap la cap.Deseori a greșit așezarea lor și-a sfârșit plângând, plin de furie și cu o dorință aprigă de a renunța la joc. Asta fac oamenii când lucrurile devin dificile, renunță. Și el a fost hotărât s-o facă, dar e cel mai încăpățânat amator de inimi frânte. A mai dat jocului său preferat o șansă, deși complexitatea acestuia îi dăduse atâtea bătăi de cap. Și-a izbutit să rezolve puzzle-ul. Cum? Nici eu nu știu. Cert este faptul că acum sunt un întreg, iar asta numai datorită lui. Cu răbdare, dragoste și bunătate, omul ăsta minunat m-a făcut să înfloresc precum copacii primăvara și a restaurat ruinele pe care le lăsasei tu în urma-ți.

E minunea mea, așa îi zic. Și eu vreau să fiu a lui. Vreau să-l fac să înflorească și să mă trezească în fiecare dimineață cu-n zâmbet. Vreau să se vadă prin ochii mei și să vadă cât îl iubesc și cât îi sunt de recunoscătoare. Și vreau, ca pentru un minut, să-l vezi și tu prin ochii mei. Abia atunci ai înțelege că m-ai pierdut de tot și că el va avea tot ce-ai fi putut avea tu. Îl voi iubi la fel sau chiar mai mult, pentru că merită tot ce îi pot oferi.

E ultima dată când îți scriu, A. E ultima scrisoare. Cu această ocazie te-anunț că sunt fericită. Aș vrea să spun că-ți doresc și ție să fii, dar permite-mi să fiu egoistă. Nu vreau să fii fericit. Nu-ți doresc bine, dar nici nu-ți doresc rău. Sunt o persoană prea bună și prea iertătoare. Îți doresc, în schimb, să-ți amintești zilnic cu câtă dragoste te priveam și-ți doresc să nu mai întâlnești vreodată privirea aia.

Închin paharul în cinstea celor 6 ani în care mi-ai fost stăpân pe ființă. Parte din mine o să faci întotdeuna, dar nu-ți mai sunt supusă, dragul meu… pot să trăiesc și să văd în culori fără tine. Iar dacă minunea mea mă ține de mână, în interiorul meu se vor cânta balade, nu vor mai boci sirene, cum se întâmpla atunci când mă țineai tu. Eu îl am pe el, iar tu nu mă mai ai pe mine. Asta să-ți fie pedeapsa!

Adio, om de ciocolată! Să nu te mai întorci!

Stai acolo, departe, la fel de rânced și posac ca-ntotdeuna și adormi cu mine-n gând, pentru că eu nu o s-o mai fac. Și știi și tu că așa-i corect față de amândoi…

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s