Te-ai simtit macar o ceasca fericit?

Si daca am lua-o de la capat intr-un alt loc? Ar mai fi la fel? Orasul nostru e Bucurestiul, o stim. Cu praful lui, cu aglomeratia, cu controlorii aia marsavi din ratb-uri si tramvaie, cu 104 care ne duce la tine si cu Cismigiul, care e al nostru. Am vrea noi sa fie Parisul sau alt oras mai frumos, mai bogat, dar e Bucurestiul. E al nostru. A fost… acum trebuie sa fie doar al meu si nu stiu ce sa fac cu el. Chiar acum, cand Cismigiul nu mai e trist, ci colorat, iar eu am abonament la ratb si nu ma mai tem de controlori. Acum nu mai suntem noi. Tu esti in camera ta mohorata si dezordonata, intins pe salteaua aia si, cel mai probabil, cu telefonul in mana. Dar nu mai sunt si eu, ocupandu-ti jumatate din perna. Eu sunt in Regie, sub unul din paturi, ca doar acolo nu ai fost tu, doar locul ala nu l-ai poluat cu fericire dureroasa, caustica. Daca m-ai facut fericita? In fiecare moment de cand te cunosc. Acum doare fericirea aia, pentru ca stiu ca nu o am. Ma macina si se transforma in regret. Ora cu ora, ma mananca pe dinauntru si ma lasa goala… dar nu goala cum ma vrei tu, ci goala pe interior. O carcasa livida, cu ochii scosi din orbite, plecati sa te caute, probabil, cu unghiile mancate cu buricele degetelor cu tot si cu parul albit, imbatranit de atatea vizite in viitorul nostru cu casa mare si copii cu ochi ca ai tai. O sa te mai casatoresti cu mine daca o sa arat asa cand o sa ne reintalnim? Bine, o sa fii nevoit. Cum ti-am mai spus, noi nu ne-am ales. Ne-am intalnit si ne-am blocat unul in viata celuilalt. Nu stiu daca-I bine sau rau, dar se simte corect.

Sper sa nu incetezi sa ma iubesti vreodata. Imi canalizez tot egoismul in scopul asta, sa te fac sa ma iubesti mereu. Sa ma iubesti si sa ma faci in continuare sa ma simt mai buna, mai puternica, mai frumoasa, mai fericita… cu mici exceptii, cu cateva momente pe care vreau sa le sterg din relatia noastra, asta ai facut de cand te-am intalnit. Ai fost manusa care mi-a protejat pielea si manichiura de frig, ai fost singurul pantof care nu mi-a facut piciorul sa sangereze si singura prajitura care nu s-a depus pe fundul meu deja imens. Uita-te cum incerc sa fiu amuzanta intr-o postare in care imi plang de mila… asta imi faci tu, vezi? Ma faci fericita chiar si-atunci cand ma faci sa ma simt trista. O sa vina un moment in care o sa-ti intorc toate astea, o sa vezi. O sa invat si eu sa pun “permanenta” dupa “fericire” si-o sa fie bine… o sa te fac fericit in orice oras ne vom muta, oricat de mic, murdar, sarac sau neinteresant ar fi el. O sa-ti cumpar fericirea din orasele bogate, daca e nevoie, o sa o ingrop sub casa noastra, si-o sa-ti dau cate o cana in fiecare dimineata, cand o sa servim micul dejun gatit de mine. O sa fie de ajuns o cana de fericire. Asezonata cu dragoste si intimidate, o sa creasca precum coca cozonacilor. O sa zambesti pana o sa te doara gura si-o sa ma iubesti. Nu-ti dau de ales, intelegi? O sa cumpar si asta, daca-I nevoie. O sa-ti cumpar dragostea cu trupul meu sau cu ce gasesc mai bun in mine. O sa-mi dai dragoste daca-ti dau devotament, sinceritate si dragoste, la randul meu?

Si spune-mi, pana acum, cu toate defectele si mocirla mea, te-ai simtit macar o ceasca fericit?

 

Advertisements

10 thoughts on “Te-ai simtit macar o ceasca fericit?

      1. Nu-ti stiu povestea, deci nu-mi permit sa zic mai mult, dar, cu tot pesimismul meu, iti spun ca mai putem spera si la bine. Salve :)!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s