Scrisoare pentru M.

Îți scriu zâmbind…

Nu am cunoscut genul ăsta de iubire până acum. N-am știut cum e să fii iubit dezinteresat, cinstit, cu respect, căldură și fără implicații erotice. Nici eu nu am iubit în felul ăla până să te cunosc pe tine. E cu atât mai amuzant cu cât nici noi nu înțelegem ce avem și cum ne-a schimbat. Nici noi, nici restul. E mai presus de înțelegerea tuturor cum două persoane pot simți atâtea lucruri, atât de intens, contrazicând toate legile și împingând toate limitele prieteniei.

Eu am fost de când mă știu genul ăsta de persoană. Mereu m-am atașat de oameni, am văzut frumosul din ei, am dat șanse, am evitat să judec prin prisma experiențelor anterioare și de foarte puține ori mi s-a întâmplat să nu regret. Tu îmi oferi ce alte persoane nu mi-au oferit, M. : siguranța. Și tot restul. După cum ți-am spus aseară, tu mă ții asamblată, mă faci să rămân un tot și să nu mă dezintegrez. Nici nu realizezi cât de iubit și apreciat ești. Și poate că nu-s cea mai bună la a-ți demonstra, de-asta și îmi spui că nu-i adevărat că în relația noastra eu iubesc mai mult. Nu vreau să pornim o discuție pe tema asta, știi tu de ce.

E a mia oară când îți spun că urăsc să nu ne vorbim și a 6 oară în două zile când îți zic că te iubesc. Am tot simțit nevoia să strig chestiile astea începând cu aseară. Nu găsesc adjectivul potrivit care să exprime cât de mult, pentru că, după cum am mai spus, dacă aș zice „enorm” sau „mult”  ar suna romantic. Și noi nu suntem romantici. Suntem un ceva nedefinit, urzit de un destin ce ne iubește, de un Dumnezeu ce ne-a scris povestea cu-n condei de aur încărcat cu infinit, pe-un pergament pe care nicio amnezie, niciun ceas și niciun foc nu-l va putea face să dispară. Ce avem nu poate fi distrus de nimeni în afară de noi. Și îi datorăm destinului să nu ne lăsăm ambiția și orgoliile să distrugă ce avem. Nu ne putem permite să-l sfidăm astfel, după ce ne-a făcut cadou ceva atât de minunat.

E ciudat, să știi. E atât de ciudat cum ne-am creat dependența asta, pe cât de sănătoasă, pe atât de bolnavă. Mă-ntreb dacă o să găsim înțelegere în cineva și dacă o să citească cineva corect în sufletele noastre. Poate fi văzută de către un om normal iubirea asta atât de inocentă, înălțătoare și perfectă de parc-ar fi sculptată-n diamant? Am ales diamant pentru că mi se pare o asociere perfectă. Claritatea, transpareța, duritatea și prețiozitatea lui îmi inspiră perfect pronumele „noi”. Noi doi. Descrie ce avem și ce sper din suflet să păstrăm peste ani.

promise you’ll never let me go?
da, promit.
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s