Vin roșu și vânătăi

Ți-amintești când am mâncat goi la masa aia mare, cu lumina bolnavă de apus abia făcându-și simțită prezența pe pielea noastră caldă și umedă, care elimina iubire prin toți porii? Ți-amintești ce bun a fost vinul ăla roșu?

Dumnezeule, cât îți plăcea vinul roșu! , mă surprind rostind tare, amintirile udându-mi ochii.

Și ți-amintești de câte ori mi-ai spus în seara aia că mă iubești? Cu fiecare „te iubesc” mă purtai și mai aproape de chipurile noastre îmbătrânite de vreme, de leagănul de pe veranda albă și de îmbrățișările nepoților. Mă făceai să-mi văd întreaga viața trecându-mi prin fața ochilor, să simt cu o intensitate de neimaginat durerea și fericirea pe care aș fi simțit-o pe tot parcursul drumul meu spre moarte. Am văzut filmul ăla de zeci de ori și avea întotdeuna un final fericit, ideal, nealterat de realitatea asta zdrențuită și cenușie.

Spune, îți amintești?

Hai, amintește-ți alături de mine! Știi cât îmi place să călătoresc în trecut. Ia-mă de mână, sărută-mi buzele, mușcă-mi sânul stâng și amintește-ți că așa a început și seara aia. Cum a continuat știu doar trupurile noastre, iubitule… ele ne păstrează cele mai murdare secrete, cele mai ascunse dorințe și cele mai arzătoare plăceri. Le păstreză sub pielea acum lipsită de vânătăi și urme de mușcături, curată și netedă, neatinsă de soare sau de mâini străine.

Până data viitoare… îmi zic, în timp ce sorb din paharul de vin roșu, ce mă-ndeamnă prin boarea și culoarea lui să resimt fiori de gheață.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s