Și iar mi-am întors capul către noi…

Știi ce-i ciudat și foarte sadic? Că-s atât de obișnuită cu răul din tine, încât mă sperii și-o dau în atacuri de panică și paranoie acută când îmi spui că-ți lipsesc și că mă iubești. Nu știu, m-am obișnuit cu ideea că orice vorbă bună și frumoasă-ți iese pe gură prevestește ceva rău. Ți-am spus și ție asta și mi-ai zis că nu-i adevărat și că de data asta o să fie altfel. Oh, și cât să vrea să te cred… dar vezi tu, ciocolată, nu mai pot. M-ai rănit și mi-ai persecutat încrederea și sufletul de atâtea ori, că nu te mai cred nici dacă-mi juri cu sânge. Iubirea nu s-a șters, dar știi lacrimile alea pe care le vărs involuntar de fiecare dată când te întâlnesc? Și știi mâna cu care le șterg? Lacrimile alea reprezintă încrederea. Și știu că izvorul de lacrimi nu o să sece niciodată, dar mâna aia nu trebuia să fie a mea, ci a ta. Dacă tu-mi ștergeai lacrimile de cate ori am plâns, poate încrederea nu mă părăsea acum de fiecare dată când te priveam.

Îmi lipsești atât de mult… puținul timp ce ne ține departe unul de altul o să se evapore rapid, știu, dar va fi oare așa cum mi-ai promis? Eu cred că oamenii se schimbă, dar mă iubești tu atât de mult încât să te schimbi? Mă iubești atât de mult încât să faci ca distanța de ani lumină dintre lumile noastre să nu mai conteze?

Aș vrea să cred că iubirea e de ajuns, dragule… și o să cred de dragul tău și de dragul anilor noștri. O să merg contra vântului și contra deosebirilor dintre noi, o să mă lupt cu lumea, cu timpul și cu durerea ce mi-ai pricinuit-o, și-o să folosesc  singura arma care mi-a rămas: dorul de tine și de ce-am fost cândva.

Și știi, îmi place persoana care sunt acum, îmi place ce-am devenit și ce am. Îmi place viața mea, dar cum mă bucur de toate astea fără tine? Dacă aș ști că tu și noua eu puteți trăi în armonie și că o poți iubi la fel cum mă iubeai pe mine, persoana pe care-ai avut-o și-o ai de câte ori te apropii, persoana ce-mi pare acum antică, ruginită și veșnic subjugată ție, ar fi minunat. Am putea trăi toți trei. Aș putea să-mi las ambele euri libere, fericite și împlinite. Tu ți-ai avea bruneta tristă și naturală, care plânge din simplul motiv că în săptămâna în care nu v-ați văzut ți-ai schimbat parfumul, iar eu mi-aș avea roșcata zveltă și tatuată, îndrăgostită de libertate, cultură și zâmbete. Am fi fericiți împreună dacă tu ai fi deschis ideei unui thereesome  și dacă nu ai încerca de fiecare dată să-mi ucizi roșcata, să rămâi doar cu bruneta aia siropoasă ce trăiește prin tine și-i dependentă de dovezile tale de iubire.

Îți lipsește spiritul de aventură, iubitule! Trebuie să știi să apreciezi vântul, libertatea, aerul îmbâcsit, aglomerația și nopțile pierdute! Învață să apreciezi spontaneitatea roșcatei, curajul și inteligența ei! Învață să înțelegi faptul că eu trebuie cresc, să depășesc condiția brunetei subordonate posesivității tale. Învață cum să mă ai și să mă faci fericită!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s